|
Premize teoretice in psihoterapia rogersiana Psihoterapia centrata pe client face parte din psihoterapiile experientiale, aparuta initial sub numele de psihoterapie non- directiva, promovand ideea unui tratament psihoterapeutic lipsit de directii, de diagnostice si interpretari. Schimbarile vizate de Rogers merg impotriva majoritatii oamenilor in ceea ce priveste nevoia de a domina in forme deghizate- cel putin in stadiul actual al evolutiei umane. In terapia rogersiana insa terapeutul nu se comporta ca un ecran neutru, ci se implica in procesul terapeutic. Comportamentul non- directiv al terapeutului nu este pur si simplu de circumstanta. Rogers sustine ca ceea ce conteaza in acest tip de terapie nu este absenta directivelor, ci prezenta la terapeut a unor atitudini vis-a-vis de client si a unei anumite conceptii asupra relatiilor umane. Esenta demersului sau consta mai ales intr-o noua maniera de a fi, si nu de a actiona. Pentru ca procesul terapeutic sa fie fecund el trabuie sa se desfasoare in functie de experienta clientului, nu in functie de teoriile si principiile straine acestei experiente. Pentru ca terapeutul sa fie eficient el trebuie sa adopte o atitudine empatica fata de client, sa se straduiasca sa se scufunde impreuna cu clientul in lumea subiectiva a acestuia. De aici deriva termenul de “client- centered” (centrat pe client). Non- directia este inspirata de o atitudine neconditionat pozitiva, in timp ce non- interventia se reduce la indiferenta, respectiv o toleranta vecina cu dispretul. Clientul va recunoaste caracterul critic si defensiv al unei atitudini de non- intreventie. Rolul terapeutului nondirectiv este adesea descris ca inactiv, dar aceasta se refera nu la absenta de activitate, ci la absenta de activitate intreventionala. Terapeutul rogersian inactiv este intens angajat in procesul de redresare, dar se fereste sa deranjeze dezvolatrea inerenta, straduindu-se sa o faciliteze. Aceasta terapie poate fi caracterizata ca un proces de cataliza in opozitie cu notiunea de analiza. In opinia lui Rogers non- directia se reduce la abtinerea de la o judecata evaluanta, nu la absenta functiei de judecata; orice activitate coerenta cere folosirea acestei functii.
|
