Doi prieteni şi patru femei

„Ce minunat e să ai două femei!” Astfel perora un om către unul dintre prietenii săi, în timp ce îşi fumau pipa într-o cafenea. Cu cele mai înfloritoare cuvinte, el lăuda varietatea şi splendoarea de a vedea cum două flori pot mirosi atât de diferit. Ochii prietenului său se făceau din ce în ce mai mari. Prietenului meu trebuie să-i fie la fel de bine ca în paradis, se gândi în sine. De ce n-aş gusta şi eu dulceaţa a două femei, aşa cum face probabil prietenul meu? Curând după aceea se căsători cu încă o femeie. Când încercă să împartă patul cu ea în noaptea nunţii lor, femeia îl respinse mânioasă. „Lasă-mă să dorm, spuse ea. Du-te la prima ta soţie. Nu vreau să fiu a cincea roată de la căruţă. Ori eu, ori cealaltă soţie.” Spre a găsi consolare, merse la cealaltă femeie. Dar când încercă să se strecoare în pat lângă ea, aceasta se plânse: „Nu cu mine. Dacă te-ai căsătorit cu a doua femeie şi eu nu sunt destul pentru tine, întoarce-te pur şi simplu la ea.” Nu mai avea altceva de făcut decât să-şi părăsească propria casă şi să meargă la cea mai apropiată moschee, spre a găsi un loc de dormit. Când încercă să adoarmă în poziţia de rugăciune, auzi pe cineva dregându-şi vocea în spatele lui. Uimit, se întoarse, căci persoana care tocmai sosise nu era altcineva decât bunul său prieten, care bătuse câmpii despre cât de minunat era să ai două soţii. ”De ce ai venit aici ?” îl întrebă, uluit.

„Soţiile mele nu mă lasă să mă apropii de ele. Asta se întâmplă de mai multe săptămâni.”

Dar de ce ai spus cât de grozav este să trăieşti cu două femei?” Ruşinat, prietenul răspunse: „M-am simţit atât de singur în această moschee, şi am vrut să am un prieten lângă mine.”